Regenerarea și fermitatea pielii SkinTyte

Remodelare Corporală

Îmbătrânirea pielii este o consecință inevitabilă a trecerii anilor, trădând fie vârsta, fie modul în care am avut grijă de noi.

Procesul natural de îmbătrânire a pielii începe înainte de vârsta de 25 de ani, fără efecte vizibile însă. Îmbătrânirea își face apariția mai târziu, fiind un proces programat genetic.

Încetinirea producerii de colagen, elastină și acid hialuronic provoacă scăderea tonusului și a fermității și apariția ridurilor.

Apărarea pielii în fața razelor soarelui scade, prin pierderea celulelor producătoare de melanină, pigmentul cu acțiune protectoare. Astfel, pielea se subțiază și se ridează. Pierderea țesutului adipos, resorbția osoasă și scăderea producției de sebum sunt alți factori care contribuie la îmbătrânirea pielii.

Încetinirea procesului de îmbătrânire a pielii

Intervențiile laser performante aduc îmbunătățiri considerabile la nivelul texturii pielii. Energiile laserului sau BBL-ului au ca țintă tocmai celula generatoare de colagen și elastina din piele și anume fibroblastul, prin a cărei stimulare regenerează pielea, aducându-i calitățile pe care le-a pierdut în timp. Făcute de la vârste tinere, aceste intervenții pot preveni procesul de îmbătrânire și îl pot chiar stopa pentru o perioadă de timp!

Intervenția laser non-invazivă pentru o piele mai fermă și mai tânără

Primul care ne trădeaza este gâtul! De cele mai multe ori, prin aplicarea cremelor hidratante la nivelul feței, gâtul este uitat. Având o piele subțire, expusă mereu razelor soarelui sau a frigului excesiv, gâtul este locul dintâi unde trecerea timpului își pune amprenta. Apoi fața, a cărei piele devine din ce în ce mai lipsită de strălucire și de culoare, parcă fără niciun fel de tonus. Iar dacă prin artificii cosmetice putem ascunde gâtul sub o eșarfă iar fața sub fondul de ten, ce ne facem cu mâinile a căror piele și-a pierdut elasticitatea?

SkinTyte este un tratament non-invaziv care îmbunătățește tonusul pielii, acționând asupra ridurilor și laxității pielii de la nivelul feței, abdomenului, mâinilor sau feselor. Prin remodelarea colagenului din dermul profund, SkinTyte îmbunătățește aspectul vergeturilor.

Ce este SkinTyte?

Tratamentul laser SkinTyte se bazează pe principiul fotocoagulării selective și utilizează radiații infraroșii pentru a încălzi straturile profunde ale pielii, concomitent cu protecția prin răcire a întregii suprafețe tratate. Procedura SkinTyte se realizează rapid și confortabil, fără a necesita o perioadă de recuperare postintervenție. Rezultatul? O piele mult mai fermă și mai tânără.

Cum acționează SkinTyte?

Procedura SkinTyte utilizează radiații infraroșii care ajung în dermul profund, unde produc încălzirea acestuia, urmată de coagularea parțială și contracția colagenului. În acest fel, SkinTyte îmbunătățește laxitatea pielii prin remodelarea colagenului dermal. Mai mult, prin aplicarea acestor unde luminoase se inițiază un proces natural de regenerare prin care se creează o nouă rețea de fibre de colagen care conferă pielii o nouă fermitate. Datorită sistemului termo-electric integrat de răcire, procedura SkinTyte protejează epidermul prin răcire înainte, în timpul și după tratament. Astfel, se elimină atât durerea, cât și posibilele afectări ale straturilor pielii și ale structurilor vecine acesteia.

SkinTyte eliberează energie în secvențe de pulsuri repetate. Nu este nevoie de anestezie tegumentară prin aplicații de creme anestezice. Pentru a se obține un rezultat bun, se vor aplica repetat astfel de pulsuri la nivelul fiecărei zone ce se dorește a fi tratată. Timpul necesar pentru un tratament la nivelul feței și gâtului durează în medie 30 de minute.

Cum arată pielea după un tratament SkinTyte?

Tratamentul tonicității și texturii pielii prin SkinTyte poate determina o ușoară înroșire locală, dar care revine la normal în câteva minute după procedură. Pentru că SkinTyte este un tratament non-invaziv, nu există o perioadă de recuperare, așa că vă puteți relua activitățile zilnice imediat după tratament. De asemenea, machiajul și cremele cu protecție solară se pot aplica imediat după fiecare tratament.

Care sunt rezultatele tratamentului SkinTyte?

Procedura SkinTyte nu este un substituent al liftingului chirurgical, iar rezultatele variază de la pacient la pacient. SkinTyte este recomandat pacienților care prezintă o laxitate moderată a pielii și care au nevoie de o îmbunătățire notabilă a aspectului și calității pielii. Rezultatul final va fi așteptat după 3-6 luni de la tratament, timp necesar fibroblastilor care au fost stimulați de către razele luminoase aplicate pentru a reface noua rețea de colagen.

Ce zone pot fi tratate prin această procedură?

Tratamentele SkinTyte sunt sigure pentru orice tip de piele și pot fi aplicate în orice zonă a corpului unde se dorește o îmbunătățire a fermității pielii. Cele mai populare zone sunt fața, gâtul, abdomenul și brațele.

Câte tratamente sunt necesare?

O serie de 4 tratamente realizate la interval de 2-4 săptămâni reprezintă schema tipică pentru procedura SkinTyte. Medicul poate personaliza tratamentele în funcție de gradul de laxitate și de ridare a pielii, dar și de nivelul de îmbunătățire a calității pielii pe care îl doriți.

De asemenea, medicul vă poate recomanda combinații cu alte tipuri de proceduri estetice, personalizând astfel tratamentul pentru a obține un maximum de remodelare a conturului feței sau a zonelor care necesită un astfel de tratament.

E nevoie de o întreținere specială a pielii după tratament?

Nu este nevoie de un regim special de îngrijire după tratamentul cu SkinTyte. O cremă hidratantă este suficientă. Importantă este însă protecția pielii în fața expunerii directe la razele solare. Cremele cu factor de protecție 30 trebuie aplicate cu 15 minute înainte de o expunere normală la soare.

Dacă doriți, medicul vă poate recomanda pentru acasă un set de produse de îngrijire a pielii, adecvate tipului dumneavoastră de piele și/sau afecțiunilor asociate.

prețuri

SkinTyte – pentru creșterea tonusului și a fermității pielii
Față: 250€/ședință
Gât: 150€/ședință
Abdomen: 300€/ședință

pacienți fericiți

Portret cu Mirela Vaida (Actriță, Realizator Antena 1)

Mirela Vaida (Actriță, Realizator Antena 1)

Dr. Dana Miricioiu este o femeie estetician frumoasă, profesionistă, caldă și foarte corectă în relația cu pacienții. Mi-a inspirat multă încredere ca om, în primul rând! Aș apela oricând la serviciile ei pentru că știe exact ce trebuie să facă pentru a-mi reda frumusețea naturală, firească, expresivă, atunci când timpul lasă câteva riduri sau câteva kilograme în plus!